Trenuri...
Gări...
Peroane aglomerate...
Așteptări...
Căutări...
Regăsiri...
Fericire...
Dezamăgire...
Amintirile mele legate de gară, nu erau unele prea plăcute. Îmi vine și acum în minte mâna caldă a tatălui meu, care mă ținea strâns, în timp ce mama ne trimitea bezele de la fereastra unui vagon. Apoi trenul se punea greoi în mișcare, scrâșnind și fluierând, fereastra se închidea ascunzând chipul mamei în spatele unei perdele maronii. Așteptam până când trenul se îndepărta de gară, apoi plecam spre casă, tăcuți.
Nu îmi plăceau trenurile! Răpeau de lângă mine oameni dragi! Îi aduceau înapoi, dar niciodată suficient de repede.
Am revăzut acum câteva săptămâni gara. Mi-am căutat mult timp un loc pe peron, dar, oriunde mă așezam, mă simțeam stingher. Îmi revenea în minte mâna caldă a tatălui și chipul mamei, disperarea cu care o căutam cu privirea pe fiecare peron la întoarcere. Teama că așteptarea mea ar fi fost în zadar. Aglomerație, oameni care așteaptă, oameni care vin, oameni care pleacă. Cei care așteaptă, par răbdători, chiar resemnați. Cei care pleacă par nerăbdători. Eu mă simt asemeni unuia care pleacă, nerăbdător. Mă foiesc de la un capăt la altul, măsor peronul, linia întâi. Îmi pare prea scurt, prea îngust, prea multe trenuri. Prea mult zgomot!
Un fluierat ascuțit străpunge hărmălaia deja existentă. Un curent de aer îmi taie răsuflarea, apoi locomotiva se oprește scrășnind lângă peronul întâi. Privesc disperat la cei care coboară și îmi doresc să fi avut mai mulți ochi, să pot cuprinde fiecare ieșire. Inima îmi bate cu putere și parcă se izbește de țipătul altor trenuri care vin sau pleacă, de vocea impersonală care anunță sosiri și plecări.
E aici! Trenul de azi aduce... iubire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu