miercuri, 10 septembrie 2014

Oameni - anotimpuri

  Oamenii sunt ca anotimpurile.
  Unii sunt vioi, fragili, plini de speranță. Au un parfum amețitor, te „îmbată” doar stând alături de ei. Au energie și muguri, mii de muguri. Flori mărunte și delicate. Au răceala ultimelor zăpezi și căldura blândă a soarelui. Au tandrețe. Sunt oamenii - primăvară.
  Alții sunt aprigi, fierbinți, vulcanici, plini de pasiune. Le simți arșița în obraji și pe buze. Au culoare, parfum discret, au toropeala soarelui de amiază și irascibilitatea furtunilor de vară. Ei sunt oamenii - vară
  Oamenii melancolici, visători, oamenii care au în ei un iz de tristețe, de speranță ruptă și înnodată de prea multe ori. Oameni plini de culoare, de parfum amețitor de fructe coapte, oameni cu brațe deschise printre care se strecoară lumina. Nu orice fel de lumină, o lumină blândă, caldă. Oameni calzi, roditori, dar cu ploi reci, năvalnice și persistente. Oamenii - toamnă, oamenii care merg înainte aruncând priviri furișe în urmă, pentru că nu își pot imagina viitorul fără trecut. 
  A patra categorie, oamenii luminoși dar reci, probabil au luptat cu prea multe dezamăgiri și își păstrează restul de căldură doar în interior. Tăcerea este felul lor de a vorbi. Tac și seamănă lumină. Ei sunt viscole aprige, țurțuri de gheață și Crăciun. Le este greu să își arate iubire, dar când o fac, oferă totul. Tot! Oamenii - iarnă.
  Ce fel de om sunt eu? Omul - toamnă. Am în mine culoare, parfum și ploaie, multă ploaie. 

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Cuvintele din interior

  Obosisem, mă simțeam epuizat, atât fizic cât și sufletește. Parcă nu aveam putere să mă bucur că încă mai exist sau să urlu pentru toate durerile din mine. Inspiram, expiram și atât. M-am trântit pe spate undeva în iarbă și am închis ochii. Nu îmi păsa de nimic. Voiam doar să acumulez suficientă energie să mai trăiesc. 
  Atunci am simțit pentru prima dată o zvâcnire în interiorul meu. La început mi se părea că îmi zvâcnește în stomac, dar mai târziu am realizat că zvâcnea undeva în dreptul inimii rezonând mai departe, până în vârful degetelor. O pasăre măruntă era captivă în interiorul meu și bătea din când în când din aripi. Cum ajunsese acolo? Intrase odată cu aerul inspirat? Sau se născuse acolo? Aveam nevoie urgent de o ecografie, să știu ce este în interiorul meu, așa că mi-am făcut o programare la doctor.
  -Nu ai nimic! Nu-ți mai face griji degeaba!
  -Nu se poate! am strigat. O simt, uite, chiar și acum! 
  -Se poate, nu te contrazic. Dar probabil ar trebui să încerci o altfel de ecografie.
  -De care? 
  -Una de suflet.
  -Și unde se fac astfel de ecografii? Vreau să mă programez chiar acum!
  -Acasă la tine. Te așezi în fața oglinzii, lași de-o parte restul lumii și privești în tine. O să vezi...
  Probabil doctorul era puțin nebun, dar,ce mă costa să încerc? M-am dus acasă, am închis ferestrele, am tras draperiile și m-am așezat în fața oglinzii. Nu știam la ce să mă uit sau cum, probabil ar trebui făcută un fel de incantație, nu cred că poate fi atât de simplu. Îmi priveam obsesiv mâinile, păreau sfioase și temătoare. Parcă se fereau de ochi, nu voiau să fie văzute. După câteva minute bune, am realizat că nu îmi privisem nicio clipă chipul. Nici când am realizat lucrul acesta, tot nu mi-am ridicat privirea. Mă simțeam rușinat față de mine însumi, parcă mă dezamăgisem, îmi încălcasem o promisiune, făcusem ceva ce nu trebuia. Aripile din interiorul meu începuseră să se zbată și mai tare, aproape că le vedeam mișcarea pe sub piele. Atunci s-a petrecut ceva ciudat. Abdomenul meu a devenit transparent și luminos, de parcă întregul perete de mușchi și piele se transformase în sticlă. Puteam să privesc în interiorul meu. Nu vedeam rețele de vase, nici oase albe, nici organe. Vedeam un spațiu gol în care... da, în care își flutura paginile o carte. M-am apropiat mai mult de oglindă și am privit cu atenție. Paginile erau goale. Se desfăceau ca un evantai de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, fiecare pagină pe rând sau câte zece pagini simultan. Nimic. Niciun cuvânt. De parcă era părăsită. Mi-am șlefuit în minte cuvântul „eu” și l-am trântit grăbit pe prima pagină. Ca prin minune, pagina s-a liniștit așezându-și liniștea peste celelalte. 
  Un stol de cuvinte mi se rotea prin minte. Trebuie să le scriu, să liniștesc și celelalte pagini, să fie pace în mine.
  „Eu...”

Anticopiere

html2canvas example Upload to Imgur Print Print

this is bold red

Feedback form with screenshot This script allows you to create feedback forms which include a screenshot, created on the clients browser, along with the form. The screenshot is based on the DOM and as such may not be 100% accurate to the real representation as it does not make an actual screenshot, but builds the screenshot based on the information available on the page. How does it work? The script is based on the html2canvas library, which renders the current page as a canvas image, by reading the DOM and the different styles applied to the elements. This script adds the options for the user to draw elements on top of that image, such as mark points of interest on the image along with the feedback they send. It does not require any rendering from the server, as the whole image is created on the clients browser. No plugins, no flash, no interaction needed from the server, just pure JavaScript! Browser compatibility Firefox 3.5+ Newer versions of Google Chrome, Safari & Opera IE9

Copyright