Cât din cele 24 de ore ale unei zile trăiești? O oră? Două? Cinci? Toate cele 24?
Nu se întrebase niciodată asta. I se părea suficient că, vie fiind, trăiește. Și bătăile de inimă, durerea, fericirea, dezamăgirea, iubirea, toate trăirile astea omenești, o făceau să se simtă vie.
-Dacă trăiesc? Da, trăiesc, atâta timp cât respir.
Se trezea dimineața și așeza ibricul de cafea pe aragaz în timp ce se afla încă în brațele somnului. Nu își amintea toate detaliile, dar cu siguranță nu erau necesare. Se trezea sorbind o gură de cafea când ceașca era aproape goală. Când o terminase? Nu avea importanță. Fie pleca la muncă, fie stătea acasă cuibărită într-un fotoliu, schimbând programele TV sau ieșea în oraș cu prietenele. Nu își amintea mare lucru, doar constata cu surprindere că prima jumătate a zilei trecuse pe nesimțite. Restul trecea parcă și mai iute, iar dacă nu ar fi văzut lumina zilei devorată de întunericul nopții, cu siguranță nu și-ar fi dat seama că a mai trecut o zi.
-Trăiești?
-Da, trăiesc! mă privi surprinsă. Nu înțeleg de ce mă tot întrebi asta. Uite, respir, inima îmi bate, pielea este caldă și moale... Vorbesc, gândesc, trăiesc...
-Hai să facem un exercițiu. Închide ochii și fotografiază fiecare moment al zilei de ieri. Așează fotografiile în ordine și privește-le!
A tăcut pentru o clipă ținând ochii închiși. Îmi dădeam seama după expresia încruntată că ceva nu este tocmai în regulă.
-Cum e?
-Puține fotografii, chiar nu îmi dau seama ce se întâmplă. A fost o zi destul de agitată iar eu am doar patru fotografii: o ceașcă de cafea, biroul meu plin cu dosare, o altă ceașcă de cafea alături de o colegă, lenjeria de pat nouă în care m-am scufundat înainte de somn. Restul parcă fuge, e în continuă mișcare, nu reușesc să prind o imagine clară. Parcă doar în cele patru momente sunt... vie. Sună ciudat, dar asta este senzația. Ce se întâmplă în rest?
-Nimic. Respiri, îți bate inima și ai pielea caldă și moale...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu