Delete

    Aș fi putut scrie „șters”, dar „delete” îmi pare că sună mai mecanic, impersonal. 

    Să șterg, aș vrea să șterg multe, să fac o curățenie generală, să arunc tot ceea ce este inutil, ceea ce nu îmi va mai fi de folos niciodată. De parcă aș putea ști cu exactitate ce îmi va mai folosi și ce nu! Încep să selectez, să aleg. Am făcut deja două grămezi imense, una cu lucruri de aruncat și una cu lucruri de păstrat. Le așez la locul lor pe cele pe care am hotărât să le păstrez. Cât spațiu! le privesc cu drag cum se lăfăie pe rafturile aerisite. Îmi întorc privirea spre grămada de aruncat. Sigur? Dar sigur, sigur toate vor dispărea pentru totdeauna din viața mea? Parcă aș mai face o selecție...

    Mă așez din nou și încep să le selectez. Cu siguranță unele dintre ele vor ajunge la locul lor. Parcă le-aș mai păstra, cine știe? Nu neapărat pentru că sunt utile, ci pentru că îmi trezesc amintiri pe care nu aș vrea să le uit. Grămada este acum mai măruntă. Parcă... Uite, de-aia mi-ar trebui o tastă cu „delete” și nu „ștergere”. Ar fi mult mai simplu totul, impersonal. „Delete” fără părere de rău!

    -Prea te supui amintirilor tale! Serios! De ce nu vrei să le arăți odată pentru totdeauna cine este șeful? Poate atunci o să reușești să le tratezi ca pe subalterni, să le „concediezi” fără milă, pe criteriul eficienței? Prea mult „nepotism” în mintea ta”

    DELETE!